miercuri, 27 mai 2015

10 motive pentru care merită să studiezi Relații Internaționale din perspectiva unui om care nu vrea să devină nici om politic și nici diplomat

          


Acum, după cursul festiv și în prag de absolvire a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene (cam pompos, cam lung și de aceea în cele ce urmează îi voi zice simplu ”Relații Internaționale”) mă încearcă o introspecție și mă gîndesc concret dacă s-a meritat sau nu să abandonez Facultatea de Construcții pe care o începusem în 2011 și să încep o facultate care (cică) este generatoare pe bandă rulantă de șomeri. Și răspunsul este simplu: se merită pentru cine știe să profite de toate oportunitățile oferite și este un spirit al dracu' de curios, care caută continuu să se autodepășească.

          M-am gîndit la 10 motive, care m-ar mai putea convinge din nou să iau aceeași decizie și acestea sunt:

1. Public speaking sau arta de a vorbi în public. Printre primele lucruri pe care le înveți în momentul în care pui piciorul în clasa I este să stai jos și să taci. Abia apoi, undeva prin clasa a XII-a, își amintesc dascălii că după lecția obedienței ar cam trebui să învățăm să și vorbim. Așadar, au introdus proba de la bacalaureat unde trebuie să-ți susții o părere și unde majoritatea abia se descurcă.

   La specializarea de Relații Internaționale ți se dă ocazia să vorbești. Nu există un adevăr concret, ci doar o părere bine argumentată. Ești încurajat să-ți formezi o părere proprie și să-ți faci vocea auzită. Nimic nu este mai frumos decît să înveți să gîndești, să argumentezi și să-ți susții o părere într-un mod elegant în fața altora. 

2. Timp pentru citit. Orarul din timpul facultății este destul de relaxat, ceea ce îți permite ca intre cursuri să citești extraordinar de mult. Și asta nu pentru că trebuie, ci pentru că cele discutate la curs sau seminar ți-au trezit o curiozitate de a afla mai mult. Timpul liber este un factor destul de important, pe care cu un spirit autodidact îl poți valorifica la maxim. Consider că facultatea trebuie doar să trezească curiozitatea și că restul trebuie să vină din partea studentului. Specializarea de Relații Internaționale nu mai este despre impunere, prezențe obligatorii, obediență și ore întregi petrecute la școală, ci despre arta de a descoperi singur, fiind ghidat la nevoie de dascăli.

3. Timp pentru voluntariat. Cel mai mare șoc pe care l-am avut în momentul în care am trecut de la o facultate tehnică la o facultate umanistă a fost orarul. ”Ce mă fac cu atîta timp liber?”. Eram oarecum panicată și de aceea mi-am umplut timpul cu voluntariat. Acesta mi-a oferit doza zilnică necesară de educație nonformală și experiență profesională de care aveam nevoie. Astfel, am avut ocazia să aplic practic tot ce am învățat la facultate și să-mi descopăr aptitudini noi. Tot timpul liber l-am valorificat și l-am făcut să lucreze în favoarea mea.

4. Colectiv tînăr. Specializările de Relații Internaționale și de Științe Politice sunt specializări apărute după '90 în România, ceea ce a făcut ca cei pregătiți în acest domeniu să fie oameni relativ tineri, cu o minte deschisă, care au metamorfozat relația profesor-student într-o relație de prietenie care aduce numai beneficii. Atmosfera relaxată și umanizarea dascălilor sunt factori extrem de importanți care atrag un student spre cunoaștere.

5. Ți se deschide mintea spre toleranță, empatie și înveți să gîndești cu responsabilitate. În mass-media nu de puține ori am auzit cum facultățiile umaniste scot șomeri pe bandă rulantă. Însă niciodată nu s-a spus despre cum suntem învățați să fim buni cetățeni, să combatem rasismul, să ne dezvoltăm empatia și să privim lucrurile din mai multe perspective. Înainte de a deveni niște specialiști în relații internaționale, învățăm să fim umani, să ne ajutăm între noi, să respectăm mediul înconjurător și animalele, să fim toleranți, diplomați și să nu repetăm greșelile istoriei.

6. Oportunități. În timpul studenției apar tot felul de oportunități de voluntariat, de mobilități Erasmus (practică sau studii), de experiențe Work&Travel pe pămînt american și oportunități de a participa la diferite conferințe, cunoscînd astfel oameni și experiențe noi. Din nou timpul liber și flexibilitatea facultății vin în întîmpinarea studentului. Ai ocazia să profiți de toate experiențele studențești ale momentului, fără ca situația universitară să-ți fie afectată. Personal am profitat de toate aceste experiențe și acestea au venit în completarea formării mele profesionale. Nu cred că un orar mai încărcat mi-ar fi permis să le fac pe toate.

7. Viața de student. Pot spune că mi-am trăit studenția la maxim. Am avut timp și de distracție și de facultate și de sport și de citit și de voluntariat. Practic ai timp de toate, dacă ști să prioritizezi și să-ți manageriezi timpul.

8. Adaptabilitate. Formarea profesională este foarte vastă. Astfel, veți întîlni absolvenți de Relații Înternaționale în multinaționale, în economie, în marketing, în politică, în diplomație, în afaceri, în mass-media, în resurse umane, în statistică, în instituții de administrație publică sau europene, în organizațiile nonguvernamentale, fără ca să vă treacă prin minte că o singură facultate poate pregăti un individ pentru o multitudine de domenii. Specializare de Relații Internaționale te învață să te adaptezi oricărui domeniu și chiar să fii la nivelul celui care s-a pregătit strict pentru acel domeniu.

9. Actualitate. Încă de la primele cursuri ni s-a spus că ar fi de preferat să urmărim evenimentele internaționale de actualitate, să citim ziare și publicații de specialitate și să urmărim posturi ca CNN. Așa am făcut cunoștință cu lumea și am început să prețuiesc starea de pace și țara în care trăiesc. Zi de zi, fiind conectată cu evenimentele internaționale, am deprins conștientizarea actualizată a lumii la nivel global.

10. Networking sau oamenii pe care ai ocazia să-i cunoști. Cu timpul înveți că omul este un animal sociabil care nu poate trăi singur. Orice succes nu este deplin dacă nu ai pe cineva alături cu care să te bucuri. Mediul universitar mi-a dat ocazia să întîlnesc oameni autentici, inteligenți, activi, deschiși și cu un spirit critic extrem de dezvoltat, de la care am avut o mulțime de lucruri de învățat.
          Motive pentru care se merită să studiezi Relații Internaționale sunt mult mai multe și aș lua-o de la capăt oricînd. M-am descoperit pe mine ca om și am avut ocazia să mă autodepășesc zi de zi. Nu mă aștept ca această facultate să-mi pună pe tavă un loc de muncă. Am învățat că pentru orice îmi doresc trebuie să muncesc și să mă zbat pînă la ultima răsuflare și că în tot ce fac este nevoie de curaj și perseverență.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu