”...pentru că veggie e cool!”

Nu recomand nimănui stilul meu de viață. Mi l-am ales strict pentru mine și nu încerc să vîr pe gît nimănui niciunul din principiile pe care le urmez. Sunt haotică, egocentrică și uneori prea leneșă și demotivată, nereușind să fac progrese vizibile. Pe de altă parte, una dintre cele mai mari calități pe care le am este că niciodată nu am încetat să visez la nivel mare. Pot părea infantilă și imatură că încă îmi sprijin activitățile pe vise, însă văzînd oameni fără vise, mi-am dat seama că nu vreau să fiu așa. E bine! Măcar am stabilit ce nu vreau să fiu.

În drumul spre răspunsul întrebării ”Ce vreau să fiu?” am atins diferite extreme. De la o bisericoasă convinsă la ateism, de la introvertita anonimă la extrovertita excentrică, de la romantica incurabilă la o persoană extrem de flegmatică, de la frigiditate la curiozitatea varietății sexuale... pe toate le-am încercat. Important este că niciodată nu am rămas la unul din capete. Am învățat că trebuie să-mi reglez un punct optim unde să mă simt eu.

În adolescență, pe vremea ”bisericoasei convinse”, țineam toate posturile, cu toate spovedaniile și cu toate cele. Nu mă făceau să mă simt mai bine, însă timpul petrecut la biserică mă ajuta oarecum să mă detașez de TV, internet, telefon&Co și să am timp să meditez și să discut serios cu mine. Babele, cîntecele bisericești, pupatul icoanelor și toate practicile ortodoxe erau undeva în alt film. Eu stăteam cuminte pe un scaun, undeva într-o biserică ortodoxă și meditam. Doar agitația sfîrșitului de slujbă mă mai scotea dintr-ale mele. Tot în aceste timpuri am aflat ce fain e postul. Oricum nu mîncam eu prea multă carne în mod normal, deci nu avea să fie prea greu. Și îmi plăcea. Mă simțeam ușoară, reușeam să dau jos cele cîteva kg acumulate în plus și înainte de toate, simțeam că mi se potrivește de minune acest regim alimentar. Desigur că profitam de orice post ca să revin la alimentația care mi se potrivea atît de bine și astfel nici nu îmi puneam în cap familia (eram extrem de anemică la vremea aceea). Familia era mîndră de fata lor ”bisericoasă”. Eu mîncam doar ce voiam și ce mi se potrivea. În concluzie, era o afacere win-win.

În 2012, eram deja în cel de-al doilea an de studenție și oarecum nu mai trebuia să dau explicații nimănui despre ce și cum mănînc (excepție făceau cele cîteva zile pe an pe care le petreceam acasă). Deci, era momentul potrivit să spun STOP și să încep să mănînc exact cum voiam. Un episod de indigestie cu aripioare de pui mi-a fost de ajuns ca să încep să nu mai consum carne. Încet - încet am învățat cum să-mi diversific alimentația și pe bune că n-a fost prea greu. Chiar îmi plăcea și nu aveam de gînd să renunț. Familia spera că este doar un episod prin care încercam să ies în evidență, dar care va trece la fel de repede cum a venit. Iată că au trecut cam 3 ani de atunci și tata tot mă mai întreabă ”Și tot nu mănînci carne?”. Între timp am dărîmat și niște mituri și am avut aroganța de a avea în fiecare an analizele bune. Am învins și anemia. 

Se pare că totuși vegetarianismul mi se potrivește și nici nu mă omoară. Încă există oameni în jurul meu care mă privesc de parcă aș avea cancer. Și asta pe bune. Am devenit un fel de ciudățenie care trebuie tolerată. Nu mai vorbesc despre faptul că uneori mă simt ca o rușine a societății din cauza regimului alimentar. Și aici vine întrebarea: Unde a apărut distincția între post și vegetarianism? De ce ca bisericoasă care ținea tot postul eram admirată și ca vegetariană sunt blamată? Oare ipocrizia de care suferim nu ar trebui stîrpită încă din familie? De multe ori, ca să nu-i rănesc pe ai mei, am făcut compromisuri pe care nu ar fi trebuit să le fac. Consider că respectul pentru diversitate ar trebui să plece din familie și că astfel, o mare parte dintre noi ar învăța să-i asculte povestea celuilalt. Nu întotdeauna ce este bine pentru noi este bine și pentru celălalt.

Și închei cu niște cuvinte pe care le-am primit scrise pe o diplomă de team building, în primul loc în care am simțit că dincolo de glume și distracție, diversitatea este respectată:

”...pentru că veggie e cool!”.